
Miercuri, în intervalul 6.00 – 18.00, nu va funcţiona sistemul de vânzare online a biletelor CFR. De asemenea, legitimaţiile de călătorie se vor emite fără rezervarea locurilor, atât în staţiile CFR, cât şi în agenţiile de voiaj, şi numai pentru trenurile de miercuri. (more…)
Archive for November, 2009
Vânzara online a biletelor CFR indisponibila maine
CFR Călători va anula în perioada 9-12 noiembrie două trenuri pe relaţia Bucureşti Nord – Galaţi
CFR Călători va anula în perioada 9-12 noiembrie două trenuri pe relaţia Bucureşti Nord – Galaţi şi retur pentru efectuarea unor lucrări, iar circulaţia feroviară se va întrerupe între staţiile Brazi – Ploieşti Triaj, a anunţat compania.
“Pentru efectuarea unor lucrări de montare a grinzilor de beton ce au în vedere sporirea capacităţii de circulaţie pe centura rutieră Ploieşti, în perioada 9 -12 noiembrie 2009, circulaţia feroviară se va întrerupe între staţiile Brazi – Ploieşti Triaj, intervenind modificări în circulaţia trenurilor de călători”, a anunţat astazi CFR Calatori.
Astfel, în perioada 09 -11 noiembrie 2009, trenul Accelerat 1675 Bucureşti Nord – Galaţi se anulează, iar în data de 12 noiembrie 2009 va circula cu întârziere. De asemenea, în perioada 10 -12 noiembrie 2009, trenul Accelerat 1676 Galaţi – Bucureşti Nord va fi anulat. (more…)
Legea salarizarii unice si Legea de reorganizare a unor institutii publice sunt constitutionale
Curtea Constitutionala (CCR) a declarat constitutionala Legea salarizarii unitare, precum si pe cea privind reorganizarea unor institutii. CCR a respins miercuri, cu majoritate de voturi, sesizarile aduse de liberali pe cele doua legi pe care Guvernul Boc si-a asumat raspunderea. Legea educatiei va fi dezbatuta pe 18 noiembrie.
[sursa: hotnews.ro]
Scrisoare deschisa a CSN MERIDIAN adresata presedintilor partidelor politice si candidatilor la presedentia Romaniei
Marti, 3 noiembrie 2009 – CSN MERIDIAN, la care FSTFR, este afiliata a adresat urmatoarea scrisoare deschisa candidatilor la functia de presedinte al Romaniei si sefilor de partide:
Scrisoarea deschisa a CSN MERIDIAN adresata presedintilor partidelor politice si candidatilor la presedentia Romaniei
Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN, isi exprima ingrijorarea fata de criza actuala prin care trece intreaga societate romaneasca, manifestata prin :
* Scaderea dramatica a potentialului economic al tarii ;
*Cresterea continua a numarului somerilor ;
*Extinderea starii de saracie la un numar mare de romani ;
*Scaderea autoritatii institutiilor statului, cu efecte in cresterea infractionalitatii, dezordinii care se extind continuu si se manifesta in toate domeniile sociale si economice, dar si altele. (more…)
Documente FSTFR: Adrse catre Casa nationala de Pensii; Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale si MTI
Ministrerul Transportului si Infrastructurii a trimis astazi catre Regionalele 1-8 CFR adresa sa catre Casa Nationala de Pensii si raspunsul acesteia referitor la activitatea desfasurata de personalul de siguranta circulatiei [mecanic de locomotiva si auto-motor, mecanic instructor si mecanic ajutor].
Puteti sa vizualizati documentele in Format PDF sau sa le descarcati urmarind in continuare materialul.
RSS Feed
Twitter
Posted in
Tags: 
